Cap de boc

Dupa cum am aflat cu ocazia unei recente vizite la Barcelona, in dialectul catalan "cap de boc" inseamna "cap de țap". Drept dovada aveti poza unei explicatii de sub o statuie de pe acolo. Stiu ei ce stiu...

Prima vivere...

Acesta NU este un blog politic. Am tinut sa fac aceasta precizare deoarece cateva persoane mi-au spus de curand ca asa pare. Posibil, insa nu aceasta e intentia mea.
Ideea blogului este aceea de a scrie despre lucrurile care ma preocupa sau ma pun pe ganduri sau care imi atrag atentia intr-un fel sau altul si, in masura in care mai exista si altcineva interesat de respectivele subiecte, sa apara un schimb interesant de idei.
Din pacate, in ultima vreme ma preocupa ce se intampla pe la noi prin tara. As dori sa nu fie asa pentru ca exista lucruri mult, mult mai interesante pe lumea asta, insa traiesc si eu in Romania si sunt nevoit sa-mi consum aproape toata energia pentru a obtine ceea ce in orice alta parte a lumii (civilizate) este subinteles si reprezinta punctul de plecare. Filozofia... la urma.

Secretul economiei

Cand a fost numit pentru prima data prim-ministru Dl. Boc a declarat ca nu stie nimic despre economie, dar o sa invete. La vremea respectiva n-am prea inteles cum intentioneaza sa invete secretele economiei intr-un timp atat de scurt, insa urmarind discutiile din ultimele zile referitoare la alternativa cresterea taxelor vs. scaderea salariilor problema s-a clarificat.
Se pare ca de fapt tot ce poate cineva sa stie despre mersul economiei unei tari se rezuma la urmatorul lucru: se scriu pe o foaie de hartie doua coloane, una de incasari din taxe si alta de cheltuieli cu salariile si ce se scade dintr-o parte se adauga in cealalta si viceversa. Asta e tot.
Asa fiind, ASE-ul ar putea fi de fapt terminat in 3 zile (prima si a treia zi fiind rezervate pentru festivitatile de intrare si absolvire) insa probabil ca dureaza 4 ani datorita protectiei sociale pe care statul intelege sa o acorde profesorilor de economie.
Bine, sunt unii carcotasi ce insista ca problema e mult mai complicata, ca exista si alte cheltuieli in afara de salarii, precum si alte metode de a mari veniturile in afara de majorarea taxelor, insa eu nu cred asa ceva. Se stie doar ca guvernul si presedintele vor binele tarii si ca urmare daca existau cu adevarat alte metode de revigorare a economiei in afara de saracirea populatiei, sunt sigur ca le-ar fi aplicat!
Nu, planul guvernului e just si cu un pic de noroc in curand veniturile salariale vor fi zero, iar impozitul 100%. De-abia atunci economia Romaniei va fi asezata cu adevarat pe baze solide!

Norocul ghinionistului

Am sa trec direct la subiect: am ajuns la concluzia ca presedintele Basescu este unul din cei mai ghinionisti oameni din lume. Argumente sunt destule.
Pe vremea cand era pentru prima data ministrul transporturilor Dl. Basescu a dorit sa dezvolte cat se poate de mult acest sector, insa nu a reusit deoarece, pe de o parte, autostrazi nu s-au construit intrucat (conform declaratiilor domniei sale) Romania nu are nevoie de ele, iar pe de alta parte flota maritima comerciala uriasa pe care o avea Romania (peste 260 de nave) a disparut. Disparitia flotei nu este insa in nici un fel vina Dlui. Basescu - chestiunea a fost solutionata cu impartialitate si competenta de instantele de judecata - dar disparitia a avut loc pe durata mandatului sau. Curat ghinion!
Mai apoi, pe vremea cand era ministrul transporturilor in perioada 1996 - 2000, Dl. Basescu ar fi facut treaba si mai buna, insa a avut ghinionul sa faca parte din guverne slabe, neperformante care nu i-au permis sa arate ce poate.
Dupa care a devenit primarul general al Bucurestiului, oras care ar fi aratat ca o floare si ar fi fost invidia intregii Europe, daca nu s-ar fi opus primarii de sector si Consiliul PMB. "Dati-mi Consiliul", spunea Dl. Basescu, "si o sa va arat ce pot". Iar bucurestenii au dat consiliul, insa - fatalitate - omul nostru n-a putut sa-si demonstreze maxima sa competenta intrucat boala misterioasa si crancena ce l-a lovit pe Dl. Stolojan l-a silit sa-si asume functia de Presedinte al Romaniei.
In aceasta calitate treburile ar fi mers struna, insa ghinionul proverbial al Dlui. Basescu a facut ca omul alaturi de care a mers mana in mana in campania electorala si pe care l-a numit premier, respectiv Dl. Tariceanu, a refuzat sa asculte inteleptele sfaturi ale Dlui. Basescu si sa demisioneze in vederea ulterioarei dizolvari a Parlamentului.
Din fericire, presedintele nostru este un luptator si batalia a continuat timp de 5 ani dupa care Dl. Basescu si-a vazut visul cu ochii si l-a numit in functie pe Dl. Boc. Visul a fost numai de scurta durata si s-a transformat in cosmar pentru ca PSD-ul (cooptat la guvernare) s-a ambitionat si el sa nu asculte de Dl. Basescu.
Problema a fost in cele din urma solutionata de inteleptul popor roman prin alegeri si, in sfarsit, dupa 10 ani de eforturi continue, Dl. Basescu este presedinte, iar guvernul este format exclusiv din oameni ce ii sunt devotati!
Ghinionul insa nu s-a dat batut nici el si, vazand ca nu-l poate dobora pe Dl. Basescu pe plan local, a decis sa creeze o criza economica mondiala intrucat pana si destinul si-a dat seama ca numai impingand planeta in haos poate fi stopat urisul impuls spre progres generat de actualul presedinte al Romaniei.
Ce sa mai zicem, este evident deci ca Dl. Basescu este unul din cei mai ghinionisti oameni ai istoriei. Un gand insa nu-mi da pace: atatea ghinioane, dar ce noroc, totusi, ca soarta lucrand atat de evident impotriva ta nu esti nevoit sa raspunzi pentru dezastrul lasat in urma prin toate locurile pe unde ai fost!

Rosia Montana

De ceva (multa) vreme incoace vad tot mai des o reclama ce ma nedumereste: cea privind proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana.
Ceea ce nu inteleg nu e reclama in sine - asta e destul de simpluta - ci scopul ei. Din cate stiu, o reclama de orice fel e facuta pentru a-ti atrage fie si indirect cat mai multi clienti, adica oameni care sa-ti cumpere produsele sau, daca ne referim la cele electorale, sa te voteze.
Ori reclama despre care vorbim aici nu poate avea acest scop pentru simplul motiv ca afacerea in sine consta in a scoate aur din pamant si a-l vinde apoi catre banci si alte institutii similare. Nu prea cred ca directorii bancilor stateau in cumpana de unde sa mai cumpere aur, iar acum li s-a luminat mintea vazand ca firma Rosia Montana Gold Corporation ii scoate la liman cu aur proaspat!
Si atunci? De ce ar plati cineva pentru ca zi de zi, pe mai toate posturile, sa apara diversi insi care sa ne explice cate drumuri, scoli, pensii sau posete Louis Vuitton s-ar putea cumpara din cei 1,3 miliarde de euro pe care i-ar scoate statul din afacerea asta?!
Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pentru a convinge opinia publica sa nu se mai opuna unei tranzactii. Nu vorbim acum daca afacerea respectiva e buna sau rea (asta merita o discutie separata) dar remarc faptul ca acesta e unul din putinele exemple in care societatea civila de la noi a reusit sa fie suficient de coalizata incat sa puna o presiune eficienta pe guvern pentru a bloca o decizie a acestuia. Iar asta imi da speranta ca inca mai contam ca cetateni. Inca, am spus.

Țara (aproape) tuturor principiilor

Eu am ajuns să cred că noi, românii, suntem unul din cele mai principiale popoare din lume; în orice caz, legislația și societatea noastre sunt pline de principii.
Spre exemplu astazi este seara de Înviere. Și nu iese toată lumea pe străzi mărșăluind spre biserici? Ei bine, iată proba unui popor profund religios și ascultător al celor 10 porunci - principiile creștine de viață.
Și aceasta nu e decât baza, mai avem multe alte principii, frumoase toate. Ca jurist, am învățat încă din anul 1 de facultate că legile s-au născut din impunerea unor reguli morale. Așa avem principiul respectării cuvântului dat, principiul egalității în fața legilor, principiul egalității de șanse, principiul solidarității, principiul conform căruia toate puterile statului aparțin poporului, iar autoritățile doar le exercită în baza unui mandat acordat de acesta etc.
Pe scurt, orice principiu lăsat de Dumnezeu sau gândit de oameni există pe fața pământului, l-am adoptat și noi.
Și atunci de ce face fiecare ce îl taie capul vă întrebați? Deoarece, culmea ghinionului, nu avem un biet principiu a cărui lipsă le anulează pe toate celelalte: principiul respectării principiilor!

Despre costuri și plăți

Aproape toată lumea este de acord că numărul de parlamentari este prea mare și trebuie redus. La maximum 300 a grăit poporul prin referendum. Argumentul principal ar fi acela că Romania e prea săracă să întrețină atâta amar de oameni care au pensii nesimțite, salarii necorespunzătoare și în plus birouri, mașini, diurne etc.
Eu sunt de acord cu acest argument pentru că e perfect adevărat: Parlamentul costă.
Totuși, înainte de transforma Palatul Parlamentului în mall sau muzeul figurilor de ceară, aș avea ceva de spus despre costuri și plăți.
De foarte devreme în viață am aflat că orice pe lumea aceasta are un cost; nu neapărat în bani deși de multe ori se reflectă mai devreme sau mai târziu și în acest mod.
Spre exemplu, atunci cănd ești la școală poți sta să te joci toată ziua cu prietenii, dar atunci nu vei învăța prea bine și ca urmare, mai târziu, șansele tale profesionale vor fi drastic reduse - acesta este costul. Sigur, poți să devii un „șmecher” și să faci bani... în modul în care uneori se fac banii, dar atunci nu vei dormi niciodată pe de-a întregul liniștit - acesta este costul. Vei face orice pentru bani - probabil îi vei avea, dar nu vei avea stima celor din jur și nici prieteni adevărați.
În fine, exemplele pot continua, dar ceea ce vreau să spun este că nimeni nu le poate avea pe toate, viața este o înșiruire de bifurcații și pe orice drum o apucăm, trebuie să renunțăm la celălalt.
Ce legătură are asta cu Parlamentul vă întrebați? Ei bine, nu cred că toată lumea își dă seama de faptul că dacă a avea un parlament puternic are un cost și situația de avea un parlament slab are costul ei. TOTUL are un cost. Și atunci e bine să ne întrebăm care este cu adevărat costul cel mai mic?
Concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de oameni nu e o situație nouă; istoric vorbind asta e chiar regula. Timp de sute, chiar mii de ani oamenii de rând s-au chinuit să fie conduși de un organism unde să aibă și ei, măcar din când în când, câte un cuvânt de spus. Așa a apărut Parlamentul. Nu vreau să țin lecții de istorie, însă oricine are cunoștințe istorice de nivel mediu știe că existența parlamentului - nu numai în Romania, ci peste tot în lume - a fost strâns legată de apariția drepturilor individuale care la rândul lor au dus (încet, ce-i drept!) la creșterea nivelului de trai.
Un Parlament slab înseamnă mai puțini bani cheltuiți pentru parlamentari, dar mai multă forță discreționară pentru guvernanți. Înseamnă mai puțini bani pentru salariile deputaților, dar mai multe șanse de a fi arestat pe stradă pentru că l-ai supărat pe ministrul X. Mai puțini bani pentru mașinile senatorilor, însă tot mai puține șanse de a câștiga un proces în fața cuiva influent. Mai puțini bani pentru sediile, casele, diurnele și chiar amantele parlamentarilor, dar înseamnă totodată mai multe șanse să fiți arestat, hărțuit, averea să vă fie confiscată și, în general, nici unul din drepturile personale să nu vă fie respectate.
ACESTA este costul. Sper ca fiecare să se gândească bine ce cost este mai acceptabil: pierderea unor sume de bani sau pierderea drepturilor câștigate atât de greu?
În orice caz, mie nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă se va decide că banii sunt mai importanți, eu mă gândesc să fac un proiect de lege prin care să se elimine complet și celelalte rezultate pe care parlamentarismul le-a adus omenirii: pensiile, ajutoarele sociale de orice fel, asistența medicală, dreptul la grevă, dreptul la concediu de odihnă, dreptul la concediul de maternitate, indemnizațiile de maternitate, drepturile consumatorilor, asistența pentu bătrâni, asistența pentru copiii abandonați etc. Și, bineînțeles, în mod deosebit școlarizarea gratuită; măcar să existe o scuză pentru prostie!