Despre costuri și plăți

Aproape toată lumea este de acord că numărul de parlamentari este prea mare și trebuie redus. La maximum 300 a grăit poporul prin referendum. Argumentul principal ar fi acela că Romania e prea săracă să întrețină atâta amar de oameni care au pensii nesimțite, salarii necorespunzătoare și în plus birouri, mașini, diurne etc.
Eu sunt de acord cu acest argument pentru că e perfect adevărat: Parlamentul costă.
Totuși, înainte de transforma Palatul Parlamentului în mall sau muzeul figurilor de ceară, aș avea ceva de spus despre costuri și plăți.
De foarte devreme în viață am aflat că orice pe lumea aceasta are un cost; nu neapărat în bani deși de multe ori se reflectă mai devreme sau mai târziu și în acest mod.
Spre exemplu, atunci cănd ești la școală poți sta să te joci toată ziua cu prietenii, dar atunci nu vei învăța prea bine și ca urmare, mai târziu, șansele tale profesionale vor fi drastic reduse - acesta este costul. Sigur, poți să devii un „șmecher” și să faci bani... în modul în care uneori se fac banii, dar atunci nu vei dormi niciodată pe de-a întregul liniștit - acesta este costul. Vei face orice pentru bani - probabil îi vei avea, dar nu vei avea stima celor din jur și nici prieteni adevărați.
În fine, exemplele pot continua, dar ceea ce vreau să spun este că nimeni nu le poate avea pe toate, viața este o înșiruire de bifurcații și pe orice drum o apucăm, trebuie să renunțăm la celălalt.
Ce legătură are asta cu Parlamentul vă întrebați? Ei bine, nu cred că toată lumea își dă seama de faptul că dacă a avea un parlament puternic are un cost și situația de avea un parlament slab are costul ei. TOTUL are un cost. Și atunci e bine să ne întrebăm care este cu adevărat costul cel mai mic?
Concentrarea puterii în mâinile unui grup restrâns de oameni nu e o situație nouă; istoric vorbind asta e chiar regula. Timp de sute, chiar mii de ani oamenii de rând s-au chinuit să fie conduși de un organism unde să aibă și ei, măcar din când în când, câte un cuvânt de spus. Așa a apărut Parlamentul. Nu vreau să țin lecții de istorie, însă oricine are cunoștințe istorice de nivel mediu știe că existența parlamentului - nu numai în Romania, ci peste tot în lume - a fost strâns legată de apariția drepturilor individuale care la rândul lor au dus (încet, ce-i drept!) la creșterea nivelului de trai.
Un Parlament slab înseamnă mai puțini bani cheltuiți pentru parlamentari, dar mai multă forță discreționară pentru guvernanți. Înseamnă mai puțini bani pentru salariile deputaților, dar mai multe șanse de a fi arestat pe stradă pentru că l-ai supărat pe ministrul X. Mai puțini bani pentru mașinile senatorilor, însă tot mai puține șanse de a câștiga un proces în fața cuiva influent. Mai puțini bani pentru sediile, casele, diurnele și chiar amantele parlamentarilor, dar înseamnă totodată mai multe șanse să fiți arestat, hărțuit, averea să vă fie confiscată și, în general, nici unul din drepturile personale să nu vă fie respectate.
ACESTA este costul. Sper ca fiecare să se gândească bine ce cost este mai acceptabil: pierderea unor sume de bani sau pierderea drepturilor câștigate atât de greu?
În orice caz, mie nu-mi plac lucrurile făcute pe jumătate. Dacă se va decide că banii sunt mai importanți, eu mă gândesc să fac un proiect de lege prin care să se elimine complet și celelalte rezultate pe care parlamentarismul le-a adus omenirii: pensiile, ajutoarele sociale de orice fel, asistența medicală, dreptul la grevă, dreptul la concediu de odihnă, dreptul la concediul de maternitate, indemnizațiile de maternitate, drepturile consumatorilor, asistența pentu bătrâni, asistența pentru copiii abandonați etc. Și, bineînțeles, în mod deosebit școlarizarea gratuită; măcar să existe o scuză pentru prostie!